Cotatia Euro si USD
 
Recomandari
 
 
Informaţii şi evenimente
 

 

Consiliul Local al orasului Otelu Rosu, ales in exercitiu in 2004

Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, a descentralizării serviciilor publice, a eligibilității autorităților administrației publice locale, a legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale. Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

 

Consiliul local și primarul - ca autorități ale administrației publice locale - au dreptul ca în limitele competențelor lor să coopereze și să se asocieze cu alte autorități ale administrației publice din țară sau din străinătate, în condițiile legii.


Conform legii, orașul Oțelu Roșu este persoană juridică de drept public, are patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.


Consiliul local are inițiativă și hotărăște în problemele de interes local. Membrii Consiliului sunt organizați în comisii de specialitate. Consiliul Local Oțelu Roșu, autoritate administrativa autonoma deliberativă, este compus din 17 de consilieri aleși în condițiile legii pe o perioada de 4 ani. Consiliul Local se întrunește lunar în ședințe ordinare și, ori de cate ori este nevoie, în ședințe extraordinare. În intervalul dintre ședințe, Consiliul își desfășoară activitatea prin comisiile de specialitate, care propun, prin rapoarte, admiterea sau respingerea proiectelor de hotărâri sau a altor acte.

Comisia nr. 1 - Comisia pentru probleme de dezvoltare economică, sociale, buget-finanțe.
Săvescu Constantin - președinte
Mutașcu Ion, Ghiorghioni Rozina, Drăghici Mihai, Nedeloni Iulian - membri

Comisia nr. 2 - Comisia pentru urbanism și amenajarea teritoriului
Olariu Gheorghe - președinte
Iorgoni Sorin, Buță Nicolae, Bujor Mihail, Lazăr Constantin - membri

Comisia nr. 3 - Comisia pentru învățământ, știință și cultură
Ghirorghioni Rozina - președinte
Ghindoc Adriana, Roi Mihai, Sabău Ariana, Mălăescu Luca - membri

Comisia Nr.4 - Comisia pentru probleme juridice
Boată Gheorghe - președinte
Rădulescu Mihai, Peterfi Laurențiu - membri

Viceprimar - Enache Dragoș.
Primar - Iancu Simion - Simi.

Conform legii Consiliul local are următoarele atribuții principale:

a) alege din rândul consilierilor viceprimarul; stabilește, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;


b) aprobă statutul orașului, precum și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului;

 

c) avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului, documentații de amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală și de cooperare transfrontalieră, în condițiile legii;

 

d) aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercițiului bugetar; stabilește impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, în condițiile legii;

 

e) aprobă, la propunerea primarului, în condițiile legii, organigrama, statul de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu de specialitate, ale instituțiilor și serviciilor publice, precum și ale regiilor autonome de interes local;

 

f) administrează domeniul public și domeniul privat al comunei sau orașului;

 

g) hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau orașului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii;

 

h) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a orașului, în condițiile legii;

 

i) înființează instituții publice, societăți comerciale și servicii publice de interes local; urmărește, controlează și analizează activitatea acestora; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare și funcționare pentru instituțiile și serviciile publice de interes local; numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, conducătorii serviciilor publice de interes local, precum și pe cei ai instituțiilor publice din subordinea sa; aplică sancțiuni disciplinare, în condițiile legii, persoanelor pe care le-a numit;

 

j) hotărăște asupra înființării și reorganizării regiilor autonome de interes local; exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile acționarului la societățile comerciale pe care le-a înființat; hotărăște asupra privatizării acestor societăți comerciale; numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, membrii consiliilor de administrație ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;

 

k) analizează și aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților, stabilind mijloacele materiale și financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acțiuni de apărare împotriva inundațiilor, incendiilor, dezastrelor și fenomenelor meteorologice periculoase;

 

l) stabilește măsurile necesare pentru construirea, întreținerea și modernizarea drumurilor, podurilor, precum și a întregii infrastructuri aparținând căilor de comunicații de interes local;

 

m) aprobă, în limitele competentelor sale, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local și asigură condițiile necesare în vederea realizării acestora;

 

n) asigură, potrivit competentelor sale, condițiile materiale și financiare necesare pentru buna funcționare a instituțiilor și serviciilor publice de educație, sănătate, cultură, tineret și sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă, de sub autoritatea sa; urmărește și controlează activitatea acestora;

 

o) hotărăște, în localitățile cu medici sau cu personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură și în bani, precum și de alte facilitați, potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populație; asemenea facilitați pot fi acordate și personalului didactic;

 

p) contribuie la organizarea de activități științifice, culturale, artistice, sportive și de agrement;

 

q) hotărăște cu privire la asigurarea ordinii publice; analizează activitatea gardienilor publici, poliției, jandarmeriei, pompierilor și a formațiunilor de protecție civilă, în condițiile legii, și propune masuri de îmbunătățire a activității acestora;

 

r) acționează pentru protecția și refacerea mediului înconjurător, în scopul creșterii calității vieții; contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și rezervațiilor naturale, în condițiile legii;

 

s) contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistentă socială; asigură protecția drepturilor copilului, potrivit legislației în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale; înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere de interes local;

 

t) înființează și organizează târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracție, baze sportive și asigură buna funcționare a acestora;

 

u) atribuie sau schimbă, în condițiile legii, denumiri de străzi, de piețe și de obiective de interes public local;

 

v) conferă persoanelor fizice romane sau străine, cu merite deosebite, titlul de cetățean de onoare al orașului;

 

x) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romane sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; hotărăște înfrățirea orașului cu unități administrativ-teritoriale similare din alte țări;

 

y) hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale din țară sau din străinătate, precum și aderarea la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune;

 

z) sprijină, în condițiile legii, activitatea cultelor religioase;

 

w) asigură libertatea comerțului și încurajează libera inițiativă, în condițiile legii.

 

NOTA : Materialul este preluat de pe site-ul oficial al orasului, www.otelu-rosu.ro

 

 

Presedinte "de Romania"

 

Presedinte "de Romania"
 
 
Pornografia, PSD-ul si Lavinia Samuila
Lavinia Samuila in Cotidianul "Click"

Un mesaj SMS primit la mijlocul lunii noiembrie 2008, pe unul din telefoanele redactiei, ne informa despre existenta unui site prin care tanara PSD-ista Lavinia Samuila din Otelu Rosu si-ar fi oferit serviciile sexuale, pe bani bineinteles si intr-o forma ce seamana foarte mult cu prostitutia regasita in alte (continuare...)

 
 
Lavinia Samuila poate fi pornostar ?

Film cu PSD-ista LAVINIA SAMUILA - Otelu Rosu

 

Inregistrarea video integrala cu filmuletul pornografic in care "eroina" poate sa fie tanara PSD-ista Lavinia Samuila din Otelu Rosu. (continuare...)

 
 
Servicii internet promotionale

In Romania mediul virtual (internet) se afla intr-o expansiune extraordinara, sustinuta pregnant de necesitatile contemporane pentru informare si comunicare, cifrele prezentate de catre Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, institutele de audit si statistica prognozand un numar de 8,5 milioane de utilizatori romani la finele anului 2008.

 

Fiecare societate comerciala, in fata acestei piete uriase, trebuie sa isi exprime imaginea, o alta firma putand sa selecteze concurenta ta numai pentru faptul ca tu nu esti prezent pe internet cu o pagina in care sa iti prezinti serviciile sau produsele.

 

Trebuie ca orice societate comerciala sau persoana ce isi doreste o imagine publica sa se exprime in medul virtual. Internetul este o piata uriasa accesibila 24 din 24 si 365 de zile pe an !

 

Iti oferim servicii integrate ce includ inregistrarea domeniilor romanesti (tip : ".ro") sau internationale (tip : ".com", ".net", ".org", ".biz", ".eu" etc.), constructie si optimizarea site-ului (SEO), design grafic conform preferintelor, executare si prelucrare foto, materiale de prezentare ce includ texte, administrarea ulterioara a site-ului pe baza de abonament sau la cerere. In afara acestor pachete putem asigura inscrierea pe motoarele de cautare internationale (Google, Yahoo, Alexa etc.), campanii de promovare a proiectelor, relatii publice create prin intermediul site-urilor.

Printre cele mai importante realizari se numara :
- Pagina neoficiala a orasului Otelu Rosu ;
- Politicienii romani ;
- Bijuterii executate manual ;
- Agentia "Sagitario Travel" ;
- Pensiunea "Mili" - Poiana Marului ;
- Iancu SIMION, Primarul orasului Otelu Rosu ;
- Laborator medical - Baile Herculane ;

- Marmura Ruschita
- Pensiunea "Cara" - Poiana Marului ;
- Mihai Dragomir, fitness trainer - Bucuresti ;

- AB Fam Company - Producator marmura ;
- Alpinism utilitar, "Alpin Zone" - Bucuresti ;
- Campania electorala a Primarului Iancu SIMION - Simi (PD-L) ;
- Campania electorala a Partidului National Liberal - Otelu Rosu.

 

In afara acestor servicii rezervate mediului virtual, putem asigura campanii si conceptii publicitare in mediul virtual (internet), publicitate indoor si outdoor, videoclipuri, story-board, fotografii artistice, mape, materiale si discuri multimedia de prezentare, bannere, "mesh"-uri de interior si exterior, afise, pliante, display-uri cu afisare electronica sau tiparite pe diferite suporturi. Pe langa toate acestea, un important capitol il reprezinta consultanta si realizarea artistica, tehnica, legislativa in promovarea electorala, politica, a candidatilor independenti sau partide si organizatii politice.

 

Toate acestea sunt disponibile oricui, in orice loc aveti sediul, nu trebuie decat sa ne contactezi. Restul cade in sarcina noastra !...

 

Afla mai multe de aici...

 
 
Prostii PSD
Anumite personaje din randurile Partidului Social Democrat (PSD) isi doresc sa ne conduca, sa se afle din nou in pozitii din care sa ne dicteze viitorul. Priviti urmatoarele doua filmulete si minunati-va de prostiile de care sunt capabili. Ar putea aceste caricaturi sa ne mai administreze intr-un mod cinstit si competent ? Sunt sigur ca aveti aceiasi opinie cu a mea : "Acesti clovni trebuiesc trimisi pe o linie moarta, intr-o neagra pagina a istoriei" !
- Dedicatie PSD (descarca - download...)
- Iliescu si Geoana doi prostanaci (descarca - download...)
 
 
Oraşul OŢELU ROŞU
 
 

mouseover